Administratorul public al județului, Marian Vasile, explică motivul pentru care cele mai multe au fost respinse.

“Acest process de validare a fost mai greu decât anticipam, pentru că ne-am dat seama că cetățenii județului Timiș nu cunosc foarte bine atribuțiile și competențele Consiliului Județean, însă ne-am dat toată silința pentru a gândi parteneriatele viitoare care vor duce la implementarea cu succes a proiectelor care vor fi selectate de cetățeni prin procesul de votare. Bugetul este de 1 milion de lei, dar bugetul este multianual și în anii viitor vom continua acest demers de succes”, spune Marian Vasile.

Un adăpost pentru câini, o platformă de educație a tineretului sau o pistă de biciclete se numără printre proiectele acceptate de CJ Timiș pentru a fi finanțate.

“Majoritatea proiectelor validate depășește 200.00 de lei. De exemplu, o pistă de biciclete de la Timișoara către Giarmata sau, înspre 500.000 de lei avem orășelul siguranței de la Lugoj, o platformă de educație a tineretului folosind tehnologiile inteligente, un adăpost de câini”, spune Marian Vasile.

Cele 16 proiecte eligibile pot fi votate de timișeni, până pe 21 iunie, pe site-ul bugetareparticipativa.cjtimis.ro, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 22 iunie.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentVremea în luna iunie
Articolul următorBilanț coronavirus 7 iunie: 89 de cazuri noi, 16 decese