A chefuit bine alături de prieteni în oraș, după care s-a urcat la volan pentru a ajunge acasă. Spre ghinionul său a dat nas în nas cu polițiștii de la Rutieră.
I s-a întâmplat unui șofer de 29 de ani din Timișoara, care a crezut că la ora 3 dimineața străzile sunt mai libere, iar polițiștii nu mai patrulează. Pe strada Crizantemelor a fost însă tras pe dreapta de un echipaj al Poliției Rutiere.
Oamenii legii au simțit că omul duhnea a alcool și l-au pus să sufle în etilotest. Rezultatul a fost unul surprinzător, 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost dus de polițiști la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. Omul s-a ales cu un dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul de 29 de ani nu a fost singurul șofer oprit de polițiști. Oamenii legii au lăsat în weekend fără permis 54 de conducători auto, pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor sau altor autovehicule, au depășit în zone interzise sau au apăsat prea tare pedala de accelerație.
În total, oamenii legii au dat nu mai puțin de 235 de amenzi, dintre care 133 au fost acordate viteziștilor.