Motociclismul românesc este în doliu. Ionel Pascotă senior, multiplu campion național la diferite clase s-a stins din viață la 85 de ani.

Ionel Pascotă senior are în palmares șase titluri de campion național, primul dintre ele câștigat în 1970, la clasa 500 cmc. Trei ani mai târziu, Pascotă senior își asigura titlul și la 250 cmc. Pilotul timișean avea să mai aștepte alți 3 ani pentru un alt titlu național, însă din 1976 până în 1979 a dominat clasa 175 cmc, cu o motocicletă MZ. În cariera sa, Ionel Pascotă senior a mai câștigat 12 de titluri de vicecampion național și alte 20 de medalii de bronz.

Ionel Pascotă senior l-a urmat în carieră pe tatăl său, Ioan Pascotă, și el la rândul său campion național.

Fiul său, Ionel junior, este multipul campion național și european de motociclism, iar în ultimii ani „patima” motociclismului a ajuns și la nepotul său Patrick.

Ionel Pascotă senior a primit și distincția de maestru al sportului.

Trupul neînsuflețit al celui care a fost Ionel Pascotă senior va fi depus la capela cimitirului din Giroc, până vineri 12 iulie 2019.

Tot vineri, la ora 13.00, înainte de a fi condus pe ultimul drum, în curtea Căminului Cultural din Giroc va fi oficiată slujba religioasă. Locația a fost aleasa deoarece Ionel Pascotă a fost dirijorul Fanfarei din Giroc din anul 1955 până în prezent.

Articolul precedentAccident într-o intersecție din Timișoara soldat cu doi răniți
Articolul următorZeci de oameni amendați drastic de polițiști, la Timișoara. Nu au fost uitate nici firmele din oraș