Cei de la ISU Banat au fost solicitați să intervenim la un accident rutier produs între 1 autoturism și 1 microbuz de transport marfă aflat în mers, și 1 autoturism parcat pe marginea părții carosabile, în Municipiul Lugoj.

La fața locului s-au deplasat de urgență 10 pompieri din cadrul Detașamentului Lugoj,  cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD.

În accident au fost implicate 3 persoane, dintre care, 2 victime au rămas blocate, conștiente și cooperante.

În urma extragerii victimelor, un bărbat a fost transportat la spital de către echipajul SMURD, iar o femeie a fost predată ambulanței SAJ.

Polițiștii au comunicat că> Un bărbat, în vârstă de 75 de ani, a condus un autoturism pe strada Brândușelor din municipiul Lugoj, iar la intersecția cu strada Fagetului a efectuat virajul la stânga și a intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat, în vârstă de 20 de ani, care circula pe strada Făgetului.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului care a efectuat virajul la stânga și a unei femei, în vârstă de 73 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentAnunțul pe care toată omenirea îl aștepta: Prețurile la energie vor scădea, la anul, spune Banca Mondială
Articolul următorSemnal de alarmă al oamenilor de știință – Cod ROȘU pe întreaga planetă: „Traversăm o criză climatică, urmează o catastrofă globală!”