Polițiștii Biroului Rutier Timişoara au fost solicitați să intervină la un accident rutier petrecut la intersecția bulevardului I.C. Brătianu cu strada Michelangelo din municipiul Timișoara, soldat cu rănirea a două persoane.

 

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate o autospecială a Direcției Poliției Locale Timișoara și un autoturism de taxi.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a condus o autospecială a Direcției Poliției Locale Timișoara pe bulevardul I.C Bratianu, iar la intersecția cu strada Michelangelo a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric, având în funcțiune semnalele luminoase, și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 45 de ani, care se deplasa pe strada Michelangelo, dinspre bulevardul Revoluției, aceasta intrând în intersecție pe culoare verde a semaforului electric.

 

În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei femei, în vârstă de 55 de ani, pasageră în autospeciala Direcției Poliției Locale Timișoara.

 

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

 

A fost întocmit un dosar  penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier .

Foto:arhivă

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentPrins pe o motocicletă neînmatricultată, furată, fără permis. Pericol public pe drumurile din Timiș
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET