Impactul a avut loc pe sensul de mers spre Făget. O autoutilitară era parcată pe banda de urgență iar șoferul încerca să tragă prelate din spate. A fost momentul în care a fost lovit de un TIR, fiind prins între cele două autovehicule. Salvatorii, chemați de urgență la fața locului, nu au mai putut face nimic pentru el. Au mai fost răniți în accident o femeie, un bărbat și un copil de 5 ani, aflați în autoutilitarea care staționa.

 

“Un bărbat în vârstă de 56 de ani a condus un ansamblu rutier (tir) pe A1 dinspre Timișoara către Deva, iar la un moment dat a acroșat o autoutilitară care era staționată pe banda de urgență.

În urma coliziunii, conducătorul autoutilitarei, în vârstă de 54 de ani, a decedat, iar o fetiță, de 5 ani, și o femeie, în vârstă de 36 de ani, (pasagere în autoutilitară) au fost rănite și transportate la spital.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpa”, transmit  reprezentanții IPJ Timiș.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentSCANDAL între suporteri la finalul meciului Oţelul Galaţi-Poli Timişoara! Au intervenit jandarmii: 8 persoane, amendate
Articolul următorRomânii ar putea ajunge să fie debranșați cu forța de furnizorii de energie – Scenariu sumbru