Polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în incinta liceului situat pe strada Piața Regina Maria din municipiul Timișoara s-ar afla o bombă.

Imediat, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, echipa priotehnică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, pompierii și echipaje medicale pentru stabilirea situației de fapt, persoanele din incinta liceului fiind evacuate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este o alarmă falsă, iar apelantul este un tânăr, în vârstă de 16 ani, acesta urmând să fie sancționat contravențional.

sursa foto: opiniatimisoarei.ro

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentNinsori viscolite în nordul țării, ploi torențiale în sud – Alertă maximă, risc de inundații – VIDEO
Articolul următorAccident pe Calea Lugojului din Timișoara