Aproape 25.000 de suine vor fi sacrificate la o fermă din Gătaia Nouă după ce Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat oficial un focar de pestă porcină africană (PPA).

În urma examinării unor probe prelevate de la porci domestici, proveniţi dintr-o exploataţie non-profesională din localitatea Honorici (opt capete de suine) şi din exploataţia comercială de suine aparţinând SC Smithfield România – ferma Găiata Nouă, a fost confirmată PPA.

Prefectul judeţului Timiş, Zoltan Nemeth, a convocat, miercuri, şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor, în cadrul căreia s-a emis o hotărâre în baza căreia au fost stabilite zonele de protecţie şi supraveghere din jurul focarului de PPA din localitatea Honorici şi s-a decis uciderea imediată, sub control oficial, şi neutralizarea prin incinerare a suinelor din exploataţia non-profesională.

Oficialii judeţeni caută soluţii pentru incinerarea şi îngroparea animalelor afectate de PPA, care se va derula în mai multe zile, deoarece este vorba despre un număr mare de animale care vor fi sacrificate.

Astfel, zona de protecţie 0-3 km cuprinde localităţile Honrici, Pini, Victor Vlad Delamarina, iar zona de supraveghere 3-10 km cuprinde localităţile Lugoj, Tapia, Lugojel, Măguri, Găvojdia, Oloşag, Ştiuca, Pădureni, Dragomireşti, Vişag, Pietroasa Mare, Hodoş, Herendeşti.

De asemenea, a fost emisă o hotărâre de aprobare a zonelor de protecţie şi supraveghere din jurul focarului de PPA din exploataţia comercială Smithfield România – ferma Gătaia Nouă şi s-au decis măsurile de ucidere imediată, sub control oficial şi neutralizare a suinelor din exploataţia comercială.

Zona de protecţie 0-3 km cuprinde localitatea Berecuţa şi exploataţia de suine din Gătaia, iar zona de supraveghere 3-10 km cuprinde localităţile timişene Opatiţa, Birda, Sculia, Gătaia, Şemlacu Mare, Şemlacu Mic, Butin, Percosova, Roviniţa Mică, Breştea, Roviniţa Mare, Sângeorge şi localitatea cărăşeană Măureni precum şi exploataţiile comerciale suine- ferma Gătaia şi ferma Birda, aparţinând SC Smithfield România SRL.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentBilanț coronavirus: 3.006 de cazuri noi și 175 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorIa pastila SRS! Cum suprimă Cîțu curentul antivaccinare?