Haos pe aeroporturile din Spania! Compania aeriană spaniolă Air Nostrum a anunţat, miercuri, că a anulat aproape 80 de zboruri până vineri, din cauza unei greve declanşate la începutul sărbătorilor de Crăciun de către un sindicat al piloţilor.

Ca urmare a regulilor minime de serviciu impuse de Autoritatea Aviaţiei Civile Spaniole, „79% din zborurile programate” vor fi menţinute, celelalte fiind „anulate”, a indicat compania aeriană într-un comunicat citat de AFP și preluat de Știri Diaspora.

Printre zborurile vizate se află aproximativ 20 de zboruri internaţionale, dintre care 13 din sau către Franţa (Bordeaux, Toulouse şi Nisa), precizează compania. Aceasta consideră acţiunea greviştilor „total nejustificată”.

Greva, prevăzută până la 3 ianuarie, este convocată de sindicatul piloţilor Sepla, care cere majorări salariale în cadrul negocierilor blocate în prezent cu conducerea companiei.

Mai multe mişcări sociale afectează transportul în Europa, în special în Franţa, unde compania naţională de căi ferate SNCF a anulat sute de trenuri în ajunul sărbătorilor de Crăciun.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorO nouă taxă pentru români, decisă la vârful Europei – Bani mai mulți pe centrala de apartament și pe carburanți