Trei bărbați din Arad au fost reținuți pentru 24 de ore după ce polițiștii și procurorii au desfășurat 12 percheziții în urma cărora au fost confiscate, printre altele, arme, trofee de vânătoare și ATV-uri folosite la braconaj.

Imagine

Imagine

Perchezițiile au avut loc chiar de Ziua Națională a României, pe data de 1 decembrie, a anunțat, luni, Poliția.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „ca urmare a perchezițiilor domiciliare desfășurate pe raza județului Arad, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 2 arme, aproximativ 45 kg carne de origine animală, o bucată de piele și cap de mistreț, 5 trofee de cerb lopătar și cerb carpatin, 2 trofee de căprior și 3 vehicule tip ATV, susceptibile a proveni din activități infracționale de braconaj cinegetic”.

„Totodată, au fost puse în executare 8 mandate de aducere, iar în urma audierilor au fost reținuți pe bază de ordonanță un bărbat de 28 de ani din Chișineu-Criș și doi bărbați de 31 și 49 de ani din Șepreuș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând a fi dispuse măsurile preventive care se impun de către magistrații Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.

Activitățile au fost sprijinite de polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Arad, Poliția Municipiului Arad, Poliția Orașului Nădlac, Poliția Orașului Chișineu-Criș, luptători trupelor speciale S.A.S, Serviciul Criminalistic și jandarmi din cadrul Jandarmeriei Arad.

Polițiștii și procurorii continuă cercetările în acest caz.