Asociațiile de proprietari din Arad și Timișoara se reorganizează. O nouă structură menită să fie un adevărat partener de dialog social cu structurile administrației publice locale (Primăria Municipiului Arad, primăria municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Arad, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Polițile municipiilor Timișoara și Arad etc.) și cu furnizorii de utilități (Colterm, CET Arad, Aquatim, Compania de Apă Arad, Retim, E.on Gaz, Enel etc.) a fost constituită din dorința de a dezvolta un habitat urban sigur, prosper, civilizat, predictibil și armonios în concordanță cu standardele de urbanizare cele mai avansate și civilizate.

 

Federația Asociațiilor de Proprietari Tesla este o organizație non-guvernamentală și apolitică care reprezintă asociațiile de proprietari din Arad și Timișoara. Scopul organizației este acela de a crește calitatea vieții arădenilor și a timișorenilor în condominii.

Aparent, administrarea imobilelor pare o activitate simplă, dar nu este deloc așa. De la administrarea și gestionarea spațiilor comune (poduri, case ale scărilor, curți etc.) până la modul în care se încasează fondurile pentru reparații și cum se cheltuie acești bani, dar și obligativitatea legală de implicare a proprietarilor în repararea unei fațade, ca să dăm numai unele din cele mai frecvente motive de discuții în condominii, se știe, administrarea imobilelor și conviețuirea socială urbană este intensă.

Federația Asociațiilor de Proprietari Tesla intervine aici răspunzând provocărilor inerente care apar în viața locatarilor care trăiesc în imobile cu mai multe apartamente și familii. Aceasta oferă consultanță directă și permanentă, prin experți certificați, pentru rezolvarea tuturor problemelor care apar în viața proprietarilor de apartamente de imobile, de la accesarea fondurilor și consultanță în întocmirea dosarelor pentru anveloparea blocurilor, de exemplu, până la reprezentanță juridică în litigii, acolo unde este cazul.

De asemenea, Federația Asociațiilor de Proprietari Tesla acționează pentru creșterea gradului de profesionalizare a reprezentanților condominiilor (administratori de condominii și președinți de asociații). Concret, Tesla pune la dispoziția acestora permanent cursuri și seminarii de interpretare a legislației și a modificărilor legislative care apar pe parcurs și care îi privesc direct pentru a putea conviețui legal.

„Deși la prima vedere, administrarea imobilelor pare o activitate simplă, nu este deloc așa, ținând seama de multitudinea de legi care au incidență asupra ei (Legea 196/2018 a asociațiilor de proprietari, Regulamentul UE 2016/679 (GDPR), Legea contabilității 82/1991, republicată, Codul Muncii – L egea 53/2003, republicată, O.M.E.F nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, Legea 50/1991 actualizată a Inspectoratului de Stat în Constructii, Legea Ordinii Publice 61/ 1991 republicată, Ordinul 3103/ 2017 privind reglemntarile contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial). Toate aceste legi atrag după ele o multitudine de reguli și obligații care trebuie să fie respectate de către toate asociațiile de proprietari, fapt ce constituie primul pas înspre un habitat urban modern, sigur și civilizat, așa cum ne dorim cu toții. Pentru apărarea drepturilor asociațiilor de proprietari, dar și pentru îndeplinirea cu ușurință a obligațiilor ce derivă din lege, cea mai firească cale este o structură  reprezentativă de forță și de susținere în fața autorităților și a furnizorilor. Astfel, Federația Asociațiilor de Proprietari Tesla vine în întâmpinarea asociațiilor de proprietari, constituindu-se că o platformă suport pentru acestea și, implicit, pentru administratorii de condominii și președinții de asociație”, declară Marius Amzulescu, vicepreședintele Federației Asociațiilor de Proprietari Tesla.

 

Primii pași au fost deja făcuți. Federația Asociațiilor de Proprietari Tesla a demarat procedurile de încheiere a unor protocoale de colaborare cu reprezentații autorităților publice locale, precum și cu furnizorii de utilități și cere să fie reprezentată, cu rol consultativ, în procesele de luare a deciziilor la nivelul municipiului Arad care au incidență asupra funcționării și organizării asociațiilor de proprietari.

 

Din dorința de a putea răspunde proactiv provocărilor și problemelor cu care se confruntă arădenii și timișorenii, Federația Asociațiilor de Proprietari Tesla invită cetățenii, cu sau fără funcții în relație cu asociațiile de proprietari ale imobilelor în care locuiesc, să semnaleze cele mai mari probleme cu care se confruntă în condominii dar și în viața cotidiană a orașului. Ne puteți contacta pe pagina de Facebook, pe site-ul Federației Tesla sau prin e-mail: [email protected] sau [email protected].