Marți este ultima zi în care timișorenii pot achita impozitele pentru anul în curs cu reducere de 10 la sută dacă achită pe tot anul și fără penalități pentru cei care plătesc măcar pentru primele șase luni.

Șeful Direcției Fiscale a Primăriei Timișoara, Adrian Bodo, a declarat că o situație exactă a încasărilor va avea săptămâna viitoare, dar estimările arată că pandemia nu a afectat grav bugetul local.

“Termenul scadent pentru plata impozitelor pe clădiri, terenuri, mijloace de transport a fost prorogate la 30 iunie. E clar că mai avem o zi. Am observant încă din luna mai, când am trecut de la starea de urgență la starea de alertă și cetățenii au putut să se miște ceva mai lejer, că afluxul de contribuabili a crescut de la o zi la alta. Efectiv vom ști după ce se va încheia situația și ne vom uita pe execuția bugetară ca să putem compara 30 iunie cu 31 martie a anului trecut și să vedem ce efecte a avut pandemia asupra bugetului local”, spune Adrian Bodo.

Șeful Direcției Fiscale a avertizat că aceia care nu își achită impozitele până mâine vor fi penalizați. Taxele locale pot fi achitate atât la ghișeu, cât și electronic, inclusiv prin intermediul unei aplicațieu TaxControl dezvoltate de șeful Direcției Fiscale a Primăriei Timișoara.

Articolul precedentIon Turnagiu, criminalul care a incendiat o fată de 17 ani în Mehedinți, a murit la spital
Articolul următorBanat Brunch, gastronomia care aduce turiști la sate