Rezultatele repartizării în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională au fost publicate pe siteul dedicat acestui examen. Lista elevilor din Timiș poate fi regăsită AICI 

Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%). În cazuri speciale se adaugă nota de la examenul în limba maternă, iar liceele vocaționale au alți algoritmi de calcul.

Rezultatele repartizării computerizate se afișează și la liceele la care au fost admişi candidații. În acelaşi timp, în unităţile de învăţământ gimnazial vor fi afişate listele cu locurile neocupate în liceele de stat din județ.

Acum urmează, conform calendarului de admitere 2019 – cererea de înscriere la liceu.

Depunerea dosarelor de înscriere în unităţile de învăţământ liceal în care candidaţii au fost repartizaţi se va realiza între 15 şi 18 iulie 2019.