baterii uzate patrula de mediu
Elevii din Timi;oara au strans cele mai multe baterii uzate
Cea mai mare cantitate de baterii colectate”, premiu national pentru cinci școli din județul Timiș, la Ediția Campionilor – Patrula de Reciclare

Suporterii-Unități Școlare din județul Timiș se află printre câștigătorii premiilor naționale ale  Ediției Campionilor (2017-2018)  – Patrula de Reciclare. Ei au reușit să strângă ce mai mare cantitate de baterii uzate, într-un județ.

Câștigători sunt cei de la Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand”, Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, Colegiul Tehnic „Vasile Braniște”, Școala Gimnazială nr. 21 „Victor Babeș” și Școala Gimnazială nr.13.

 Alături de elevii din Timiș au câștigat premii ale ediției cei din județele Ilfov, Argeș și Olt, atrulele de Reciclare din județele Ilfov, Argeș și  Olt, pentru că și-au mobilizat exemplar comunitățile la colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).

 “Activitățile de promovare a colectării DEEE organizate de tinerii și dascălii din școlile înscrise în program au avut un impact mai mare ca oricând. Familii, primării, școli, firme și instituții au reacționat la apelul voluntarilor și au predat la reciclare aparate electrice vechi sau defecte, dând un exemplu de comportament civic și de grijă față de mediul înconjurător.”, se arată într-un comunicat al Patrulei de Reciclare.

Rezultatele campaniei

Elevii și profesorii coordonatori înscriși:

1.     Au contribuit la colectarea a 1.100.000 kg DEEE – cea mai mare cantitate de deșeuri electrice colectată în cadrul unei singure ediții;

2.     Au determinat colectarea a peste 10.000 kg de baterii într-o singură ediție, echivalentul a aproximativ 200.000 de baterii consumate (o categorie deosebit de periculoasă de deșeuri electrice, pentru că ajung cel mai ușor la gropile de gunoi, unde emană substanțe toxice în sol, apa și aer);

3.     Au atras peste 1000 de firme, instituții și ONG-uri din toată țara să predea deșeuri electrice la reciclare și să contribuie la efortul de informare și mobilizare publică;

4.     Au câștigat 137 de premii locale (din 760 de școli înscrise). Ediția Campionilor a încurajat participarea celor mai bune echipe, iar reușitele au fost pe măsură. Practic, una din cinci școli s-a remarcat prin implicare, originalitate și rezultate extraordinare.

 Până în prezent, din 2011, datorită celor 3.850 de profesori și 110.000 de copii și elevi care au participat la Patrula de Reciclare, s-au colectat 3.500.000kg de deșeuri electrice iar 5.500.000 de oameni au devenit mai conștienți că reciclarea deșeurilor electrice este o obligație legală, morală și un obicei care trebuie practicat de fiecare dintre noi.

Înscrierile în noua ediție vor începe la finalul lunii septembrie 2018. Informații pe www.patruladereciclare.ro

 

Articolul precedentSărbătoare mare la mănăstirea ocrotitorului Banatului
Articolul următorFamilie disperată la Timișoara. O tânără a dispărut fără urmă