Bobby Păunescu a vorbit duminică seară, într-o emisiune televizată, despre subminarea activității premierului Nicolae Ciucă, blocat de cei aflați în eșaloanele doi și trei din ministere, inclusiv din serviciile secrete.

„Poporul trebuie să trăiască bine, să nu mai fie generații de sacrificiu. Eu imi doresc sa nu mai existe generații de sacrificiu. Obiectivul trebuie pus cât mai sus ca să ajungi cât mai aproape de el. Problema e că noi nu avem obiective.

Avem un nou guvern, un nou prim-ministru. Dar dânsul (premierul – n.red.) are niște idei clare și vrea să le facă. Pentru prima dată încearcă să le și impună, dar este în mod flagrant oprit, dar nu de miniștri, ci din eșalonul doi al miniștrilor, din ministere.

Lucreaza cum trebuie. Este blocat, asta e părerea mea, primul ministru dl Nicolae Ciucă, general în rezervă, chiar a luptat pentru România. Nu cred că vor câștiga cei care fac asta, desi sunt mulți, sunt și din serviciile secrete care fac asta și incearcă să-i submineze activitatea. Vorbesc de oameni care au interesul să arunce tot răul asupra serviciilor secrete și atacă tocmai în punctele unde pot avea o reacit. Dar nu va merge. Daca o faceți împotriva unui director, cu siguranță e penal, dar o faceți împotriva poporului român. Și o să faceți pușcărie, pușcărie grea.

Primul ministru, oamenii de bine sunt subminați de aceiași oameni care-și pierd puterea încet-încet. După cum și revoluția a fost furată, cum a fost creată și această divizie anti-americană. Adică Ceaușescu face divizie anti-sovietică, și noi facem anti-americană… (…) A urmat Ceaușescu, a venit revolutia, au venit cei buni care au facut o divizie anti-americană. Dupa ce am intrat în NATO. Rusia și-a făcut treaba aici, a vrut să controleze România și a reușit. La AEP, prin Buică (Florin Mitulețu-Buică, președintele AEP – n.red.), conduc alegerile din România”, a declarat Bobby Păunescu, duminică seară, la B1 TV.

„Îi plătiți pe angajații statului, de la ghișee, și președintele României, și primul ministru. Ideea este ca la ghiseu să nu mai mergeți cu capul plecat, ei trebuie să stea cu capul plecat, ca sunt în slujba dvs. Pentru a putea schimba ceva in bine. Sunt convins că și la ghișeu sunt oameni de bună-credință. Am tot respectul pentu munca pe care o duc. În condiții foarte grele. Nu mitingul in fata guvernului vă dă salariul, ci activitatea antreprenorilor și taxele, de acolo vin banii”, a mai completat Bobby Păunescu.

Articolul precedentBobby Păunescu cere declasificarea dosarelor celor care au comis abuzuri înainte și după 1989 – Ministerul de Interne nu a răspuns
Articolul următorMiron Mitrea despre Legea impotriva instigării: „Cine aplică lega o va face și în funcție de interese”