Mai mulți porci morți au fost descoperiți pe marginea dumului, între localitățile Ghiroda și Moșnița Veche. Din analizele realizate de Direcția Sanitar Veterinară Timiș a reieșit că animalele erau infectate cu pestă porcină africană. Proprietarul lor nu poate fi identificat.

”Între timp au mai apărut trei suspiciuni de pestă porcină africană în localităţile Icloda și Recaș, la porci din gospodăriile populației. Este vorba despre o gospodărie la Icloda, iar la Recaș sunt două exploatații în aceeași locație. Este vorba despre 77 de porci la Icloda cu suspiciune de pestă porcină, 70 de porci într-o exploatație la Recaș, și 40 în cealaltă exploatație. Inspectorii DSVSA s-au deplasat ieri la fața locului și s-au luat toate măsurile necesare în astfel de cazuri, stabilindu-se inclusiv zonele de protecție. Au fost trimise analizele la București, fiind confirmată pesta porcină africană”, au transmis reprezentanții DSV Timiș.

Pentru a evita răspândirea bolii, s-a sutabilit o zonă de protecție de până la trei kilometrii în jurul localităților cu problem și de una de supraveghere de până la 10 kilometrii. Porcii care vor fi depistați cu această maladie vor fi omorâți și incinerati

Articolul precedent100% TU DECIZI! Gheorghe Falcă, primăria și scriitura. Contracte pe bandă rulantă către firma soției
Articolul următorSemnal de alarmă de la pompierii timișeni: pericol de înec