Campania “Sate în siguranță” este destinată prevenirii furturilor și faptelor violente în mediul rural.

În perioada 10 noiembrie – 21 decembrie, la nivel județului Timiș se desfășoară campania „Sate în siguranță”, pentru creșterea gradului de siguranță în rândul populației din mediul rural. Astfel, poliţiştii Biroului de Analiza şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu Mitropolia Banatului, desfășoară activități de informare a populației din mediul rural cu privire la măsurile de prevenire a furturilor și a faptelor săvârșite cu violență, a riscurilor producerii unor infracțiuni de acest gen, precum și efectele acestora pe termen scurt, mediu și lung.

Prin campania „SATE ÎN SIGURANȚĂ”, polițiștii îşi propun să eficientizeze activitatea poliţiei prin implicarea tuturor factorilor locali cu potenţial în prevenirea criminalităţii, la nivelul fiecărei comune (intâlniri cu reprezentanţii primăriilor, consiliilor locale, societăţilor comerciale, cultelor religioase, instituţiilor de învăţământ, O.N.G – urilor şi ai altor instituţii şi organizaţii cu potenţial în prevenirea criminalităţii, in scopul conștientizării beneficiilor mijloacelor preventive și a metodelor alternative de asigurare a ordinii şi liniştii publice – paza comunală, pază specializată, voluntari, campanii de informare a populației, etc.).” se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.

Articolul precedentDezbatere publică pentru taxe și impozite
Articolul următorPrimarul Timișoarei se apără pe Facebook