Sfânta Scriptură tipărită pe vremea lui Stefan cel Mare, cea mai mică biblie din lume sau biblii din mai multe regiuni ale globului, toate pot fi vazute în Bastionul Theresia din Timișoara.

Expoziția Muzeul Bibliei a adus la Timișoara peste 500 de volume din colecția personală a pastorului Ionel Țuțac. Bibliile au fost strânse de-a lungul anilor și au fost expuse în Bastionul Theresia.

În cadrul expoziției timișorenii vor putea vedea Biblii de mai multe mărimi, în mai multe limbi, dar si din diferite perioade istorice. Cel mai vechi exponat vine de pe vremea cand de exemplu, în Moldova era domnitor Stefan cel Mare, însă sunt aduse în fața timișorenilor și alte volume cu însemnătate istorică.

Pot să vadă o pagină dintr-o Biblie tipărită în anul 1475, este cea de-a doua Biblie care a fost tipărită, este în limba latină. Au ocazia să vadă biblii din secolul al XVII-lea, din secolul al XVIII-lea, cea mai mică Biblie din lume, care este sub forma unui microfilm, biblii miniaturale, si de asemenea au ocazia să vadă și diferite tablouri cu diferiți oameni care pe parcursul anilor au fost folosiți de Dumnezeu în procesul acesta de traducere și tipărire a Sfintelor Scripturi. De asemenea pot să spun ca cei care vin aici au ocazia să vadă și câteva exemplare speciale în limba română. Din colecția pe care eu o am câteva zeci de Biblii sunt în limba română, dar fiecare din ele ediție foarte diferita. Au ocazia să vadă una din Bibliile vechi, Biblia Mitropolitului Andrei Șaguna, care este în colecția mea, au ocazia să vadă Biblia de la 1874, exemplare ale Bibliei de la începutul secolului al XX-lea. Au ocazia să vadîă două biblii pe care pastorul Petre Popovici, un timisorean care acum are peste 100 de ani mi le-a dăruit. Au ocazia să vadă Biblia primului român care a mers să predice Evanghelia în Banatul sarbesc, Constantin Bălgrădean, si de asemenea au ocazia să vadă două biblii mici care au aparținut renumitului evanghelist Billy Grem, cea mai admirată personalitate a secolului 20, biblii care au fost dăruite în anul 1985 unui pastor baptist, pastorului Mihai Rusanu„, a apus organizatorul Ionel Țuțac.

La deschiderea expoziției au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, dar și Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan.

Eu zic că Biblia a avut și ea un rol important în realizarea unității noastre naționale așa că as putea spune că la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, acea zi mai întai s-a început cu rugăciune, cu sfânta liturghie, cu citire din aceasta sfântă carte și apoi au urmat celelalte ale vieți cotidiene… Si noi din partea Mitropoliei am oferit pentru acest moment biblii de la 1688 și așa mai departe si ceea ce este interesant aici e că sunt biblii și de pe alte continente și din alte limbi. Sunt peste 500 de biblii și în anumite graiuri africane, pentru că Biblia este tradusă astăzi cam câte 2000 de graiuri de pe Pământ și nădăjduim ala cum Biblia i-a unit pe români, înt-o zi, cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, să ne unească pe toți cei care trăim pe această minunată planetă albastră„, a declarat Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan.

Muzeul Bibliei va fi deschis până în 25 aprilie, iar pe lângă volumele expuse, timișorenii pot participa și la discuții legate de Biblie, pot vedea o expoziție de caricatură ce are la bază pagini din Scriptură sau concerte de muzică creștină.

Articolul precedentVaporașele au interzis în aval de catedrală, la Timișoara. Interdicția vine după ce s-a stabilit un nou record de pasageri în weekend
Articolul următorZeci de baloane albastre și jucării scoase la vânzare pentru Alex