Polițiștii Secției 8  Rurale Deta  au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 32 de ani, din localitatea Stamora Germană, s-a înjunghiat cu un cuțit în picior.

Deși au fost efectuate  manevre de resuscitare de către echipajul de Ambulanță ajuns la fața locului, fiind atinsă artera femurală, s-a constatat decesul.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Conform unor surse, femeia s-a certat cu partenerul, după ce aceta i-a adresat mai multe reproșuri. 

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET