La Timișoara, catolicii au celebrat Joia Mare. La biserica din Josefin s-a desfășurat un eveniment aparte. Iosif Csaba PÁL, episcop de Timişoara, a spălat picioarele a 12 bărbați.

După această Jertfă Euharistică credincioșii au  rămas în rugăciune, în linişte, momentul marcând clipele suferinţelor lui Cristos pe Muntele Măslinilor.

În zilele următoare, programul ceremoniilor religioase este urmptorul

VINERI, 19 aprilie 2019, VINEREA MARE

Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan va oficia Celebrarea Patimilor şi Morţii Domnului nostru Isus Cristos începând cu ora 15.00 în biserica parohială din Timișoara VI Fratelia. În cadrul acestei celebrări se citesc „Patimile şi Moartea Domnului nostru Isus Cristos” după Sfântul Evanghelist Ioan, va avea loc dezvelirea Sfintei Cruci, iar după celebrare, ulterior, programul în biserică va continua printr-o Adoraţie Euharistică ce va dura până la orele 21.00.

SÂMBĂTĂ, 20 aprilie 2019, SÂMBĂTA MARE

Celebrarea VIGILIEI PASCALE (ÎNVIEREA) va începe la ora 20.00, în biserica parohială ”Millennium” din Timișoara II Fabric cu ritualul Sfinţii Focului. Poporul va intra cu lumina nouă, binecuvântată, în biserică unde se va intona Praeconium-ul Pascal (Imnul bucuriei pascale). Va urma Liturghia Cuvântului, formată din mai multe lecturi şi Pasalmi din Vechiul şi Noul Testament, apoi Sfinţirea Apei de Botez, înnoirea Promisiunilor de la Botez şi apoi Liturghia Euharistică. La sfârşitul acesteia se va desfăşura Procesiunea de Înviere. Celebrant principal va fi Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara.

DUMINICĂ, 21 aprilie 2019,

SOLEMNITATEA ÎNVIERII DOMNULUI, SFINTELE PAŞTI.

Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara va celebra în biserica parohială din Timișoara III Elisabetin începând cu ora 10.00 Sf. Liturghie în limba maghiară.

LUNI, 22 aprilie 2019, LUNIA  SFINTELOR PAŞTI

Sfintele Liturghii se vor celebra după programul duminical al fiecărei parohii, în parte.

Articolul precedentZiua Europei sărbătorită prin concerte, paradă militară și teatru de păpuși la Timișoara
Articolul următorTimișorenii invitați să se plimbe gratuit cu Tramvaiul Iepurașului. Foto