Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, în această dimineață, o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă până diseară, la ora 20:00, în 17 judeţe ale țării. În plus, meteorologii au emis și o atenționare de tip Cod portocaliu de vânt puternicîn zona de litoral a județului Constanța. 

 

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 10 – 01 decembrie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări temporare ale vântului, precipitații moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare

Zone afectate: conform textului

În intervalul menționat, temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală cuprinse în general între 50 și 60 km/h și vor fi precipitații pe arii restrânse moderate cantitativ.
În sud-estul și sudul extrem al țării, pe parcursul zilei de marți (30 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare.
La munte va ninge, iar în regiunile intracarpatice în cursul nopții de marți spre miercuri (30 noiembrie/01 decembrie) local vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 10 – 30 noiembrie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Dobrogea, sud-vestul Olteniei, în Carpații Meridionali și de Curbură la altitudini de peste 1500 m

În intervalul menționat, în Dobrogea, precum și în vestul și sud-vestul Olteniei vântul va avea intensificări, cu rafale cuprinse între 55 și 75 km/h.
Intensificări ale vântului vor fi și la altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridonali și de Curbură, cu viteze ce vor depăși 75…85 km/h și va ninge viscolit.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 12 – 30 noiembrie, ora 18
Fenomene și zone vizate: intensificări puternice ale vântului în zona de litoral a județului Constanța 

În după-amiaza și seara zilei de marți (30 noiembrie), în zona de litoral a județului Constanța vor fi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 80…90 km/h.

Imagine

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 20 – 01 decembrie, ora 16
Fenomene vizate: intensificări ale vântului și ninsori
Zone afectate: conform textului și hărții 

În intervalul menționat, în zona montană și submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 și 65 km/h. La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 85…95 km/h, viscolind ninsoarea.

Până în dimineața zilei de 01 decembrie, astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile nord-vestice.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 23 – 01 decembrie, ora 11
Fenomene și zone vizate: ninsori abundente și viscol la altitudini de peste 1500 m în nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali 

În nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 75…85 km/h și va fi viscol.

 

Imagine

Articolul precedentBilanț coronavirus 30 noiembrie: 1.622 cazuri noi și 147 decese dintre care 17 anterioare
Articolul următorGabriel Oprea, mesaj de 1 Decembrie: „România nu poate fi puternică fără un sistem de securitate puternic”