Andreea Medișanu, consilier municipal AUR condamnă administrația orașului de dezinformare în privința gestionării lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi. Aceasta susține că primarul încearcă să transfere responsabilitatea către firmele executante, în condițiile în care problemele ar porni chiar din interiorul administrației locale.

Potrivit consilierei, societatea Horticultura, aflată în subordinea Consiliului Local și responsabilă de întreținerea zonei centrale, ar fi subcontractat lucrările de cosire a vegetației, deși avea obligația de a le realiza cu resurse proprii. Medișanu afirmă că, actualele lucrări de tăiere a buruienilor sunt efectuate de angajați ai unei firme subcontractoare, iar primarul ar fi la curent cu această situație.

Mai mult, consiliera aduce în atenție existența unor ordine interne care ar restricționa întreținerea vegetației doar la o lățime de doi metri de-a lungul aleilor, restul zonelor fiind lăsate neîngrijite.

Domnule primar, NU mai dezinformați timișorenii, aruncând problemele în curtea societăților ce execută lucrările conform unor programe agreate”, a transmis Andreea Medișanu într-un mesaj pe pagina sa de facebook.

Articolul precedentGEORGE SIMION, LA CONFERINȚA MEGA DIN GRECIA: „DEMOCRAȚIA DIN ROMÂNIA ESTE ÎN PERICOL. ALEGERILE AR PUTEA FI ANULATE DIN NOU
Articolul următorSENATORUL AUR DE TIMIȘ, CIPRIAN-TITI STOICA, FACE UN APEL PENTRU SALVAREA SATULUI ROMÂNESC: „ROMÂNIA ARE NEVOIE DE O NOUĂ RESPIRAȚIE”