Primăria Timișoara împreună cu asociațiile de revoluționari din oraș au definitivat programul complet al acțiunilor prin care va fi comemorată Revoluția din 1989 la Timișoara.

Seria de evenimente va debuta în 14 decembrie, când va avea loc vernisajul unei expoziții, dar și o lansare de carte ce are ca temă Revoluția. În zilele următoare va avea loc Marșul Revoluției, vor fi depuse coroane de flori la Cimitirul Eroilor și candele la Catedrala Mitropolitană, însă vor avea loc și pelerinaje la București. Iată programul complet al manifestărilor:

Vineri, 14 decembrie
ora 17 – Vernisajul expoziției “Cubul – Lumina Îngerilor “ urmat de lansarea volumului „Întâlnire cu Îngerul”. În aceeași seara va avea loc și un concurs ’’Cele mai ilustrative opere plastice ale Revoluției Române’’

Sâmbătă, 15 decembrie
ora 18 – „Marșul Libertății” pe traseul Piața Maria- Piața Victoriei.

Duminică 16 decembrie
ora 11 – ședință festivă a Consiliului Local

ora 13 – Expoziție artă plastică: Revoluție-Libertate, prezentarea filmului documentar „Căderea Cortinei Roșii din Europa de Est”, premierea elevilor participanți la concursul pe teme de istorie ”Remember 89”, Lansare de carte “Timișoara 89- Remember”, autor Adrian Kali. Toate evenimentele au loc la Teatrul Național în Sala Oglinzilor

ora 17.30 – Spectacol aniversar dedicat Revoluției Române din decembrie 1989, la Teatrul Național Timișoara

ora 20 – Aprinderea “Candelelor Nemuririi “ în Piața Victoriei

ora 23.45 – Liturghie la Biserica Martirilor

Tot în zilele de 15 și 16 decembrie, la Sala Constantin Jude va avea loc Supercupa Memorialul Revoluției

Luni, 17 decembrie

7.30 – 9.30 – la sediul din Calea Șagului al Asociației “17 Decembrie a Răniților și Familiilor Îndoliate din Revoluția 1989 ” vor fi primiți invitați veniți din țară

ora 10 – Slujbă de pomenire la Catedrala Mitropolitană – depunere de coroane
ora 12 – Slujbă de pomenire la Biserica Martirilor-depunere de coroane
ora 14 – Slujbă de pomenire la Cimitirul Eroilor(Calea Lipovei ) – depunere de coroane, Parastas
ora 18 – Moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor – martir ai Revoluției, pe treptele Catedralei Mitropolitane

Marți, 18 decembrie
ora 18 – depunere de candele la Catedrala Mitropolitană

Miercuri, 19 decembrie
ora 19 – Deplasare de la Timișoara la Popești-Leordeni, în memoria Eroilor- martir incinerați
În zilele de 19 și 20 decembrie va avea loc un pelerinaj la București: Pe urmele cenușii Eroilor- Martir dispăruți în revoluție (Piața Universității, Piața Revoluției, Cimitirul Revoluției, Crematoriul Cenușa )
Popești-Leordeni ( Axa Monument- Biserica Suspendată-Gura de canal Castaforum, unde s-a aruncat cenușa )

Joi, 20 decembrie
ora 10 – Depuneri de coroane la troița crematoriului ”Cenușa” în Parcul Tineretului din București
ora 12 – Declanșarea sirenei timp de 3 minute pentru a marca dobândirea de către Timișoara a statutului de prim oraș liber de comunism
ora 12 – Remember, locuri istorice ale declanșării Revoluției Române din Timișoara- balconul Operei
ora 14 – Remember, locuri istorice ale declanșării Revoluției Române din Timișoara, la Catedrala Mitropolitană
ora 19 – concertul Rock for Revolution cu: Pro Musica, Melting Dice, Implant pentru Refuz, Sanctuar

Vineri, 21 decembrie
Pelerinaj la Slatina : Pe urmele Martirilor dispăruți

Sâmbătă, 22 decembrie
ora 10 – Adunare Festivă pentru aniversarea a 29 de ani a Revoluției și 28 de ani a FNRD 89
Lansarea cărții Proclamația de la Timișoara- în trecut, prezent și viitor

Programul a fost structurat cu concursul următoarelor asociaţii de revoluţionari: Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989, ALTAR 1989, Asociaţia “17 decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate în Revoluţia din 1989”, Asociaţia “Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989”, Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989, Asociaţia “Victoria” a Luptătorilor în Revoluţie din Timişoara, Asociaţia ”Revoluţia 1989 Timişoara”, Asociaţia Pentru Recunoaşterea Meritului Revoluţionarilor, Asociaţia Revoluţionară ”Frăţie, Egalitate, Colaborare, Cooperare”, Asociaţia “16 decembrie 1989”, Asociaţia Luptătorilor din Revoluţia Anticomunistă 16 – 22 decembrie 89.

Articolul precedentPolițist în misiune, rănit grav
Articolul următorNicolae Robu: „M-au căutat și primari din PSD să se alăture Alianței Vestului”