Săpăturile arheologice de la Movila lui Deciov, loc situat pe raza comunei Dudeștii Vechi, fac parte dintr-o campanie de cercetare internațională, un proiect al Muzeului Național al Banatului, alături de Universitatea „Eberhardt Karls” din Tubingen, Germania.

Au fost descoperite vase ceramice decorate cu motive specifice primei culturi de crescători de animale și agricultori din Câmpia bănățeană, în mileniul al VI – lea î.Hr. Aceștia au fost cei care au folosit prima dată în zonă tehnologia arderii lutului și ceramicii, construiesc case din lemn și lut, folosesc unelte din os și piatră cioplită și șlefuită.

Fragmentele de statuete din lut relevă existența unui ansamblu de credințe și mituri viabile de-a lungul mai multor secole.Ritualurile casnice sunt dezvăluite și prin descoperirea unor fragmente de văscioare utilizate la fumigații și iluminat.

Cercetările vor continua pe parcursul anului viitor cu dezvelirea celui mai vechi nivel de locuire din așezare.

Articolul precedentTransportul școlar în Timiș, detalii înainte de începerea școlii
Articolul următorMuzeul de Artă Timişoara, gazda expoziţiei intitulate „Presence, essence, identity”