Porțile Destiny Park, aflat în nordul Capitalei, se deschid astăzi pentru toți copiii dornici să se distreze, dar și să învețe ceva. Pe micuții cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani îi așteaptă zeci de experiențe noi. Ei vor vedea cum se pilotează un avion, cum este să fii polițist, pompier, doctor sau cum este produs laptele. 

Destiny Park este un univers în miniatură, în care cei mici pot fi adulți pentru câteva ore sau chiar o zi. Ei vor exprimenta meserii și vor fi plătiți cu bani speciali pentru munca depusă.

„Atât copilul și părintele pot să observe care sunt talenetele copilului, care sunt înclinațiile lui, care sunt experinețele care îi plac mai mult, fiecare carieră se bazează pe un set de abilități native și dobândite”, a declarat Urania Cremene, specialist în parenting.

„Parcul de meserii” își propune să devină un oraș în miniatură cu instituții, economie și bani proprii. Talentele și pasiunile celor mici sunt observate de specialiști în educație.

Destiny Park este cel mai mare parc de învățare prin joacă din Sud-Estul Europei și primul de acest fel din România. Parcul se deschide astăzi în zona Băneasa. 

Articolul precedentBrânză cu gândaci. Descoperire șocantă într-o piață din Lugoj
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET