Prefectul Zoltan Nemeth a convocat, astăzi, ședința Centrului Local de Combatere a Bolior Timiș, în cadrul căreia s-a votat o hotărâre privind ridicarea restricțiilor sanitar veterinare în urma stingerii focarelor de Pestă Porcină Africană, din localitățile Orțișoara și Calacea, județul Timiș.

Înainte de convocarea ședinței Centrului Local de Combatere a Bolior Timiș, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a efectuat examenul clinic, măsurarea temperaturii corporale la toate suinele existente în exploataţiile non-profesionale aflate în zona de protectie și supraveghere a focarelor  de pestă porcină africană din localitățile Orțișoara și Calacea și s-au prelevat  probe de sânge în vederea examenului serologic PPA de la toate suinele existente în exploataţiile non-profesionale aflate în zona de protecție.
În urma inspecţiilor nu s-a constatat existenţa de animale cu modificări ale stării de sănătate.
     
Precizăm că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Acest virus are, însă, impact la nivel social, din punct de vedere economic pentru specia  suină.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentCulisele statului paralel: Combinatul Siderurgic din Călăraşi, un mamut al industriei românești
Articolul următor1.768 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2