Primăria Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Consiliul Consultativ al Minorităţilor Naţionale, organizează în data de 20 septembrie 2020, începând cu ora 18.00, în Piața Libertății, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Minorităţilor Etnice din Timişoara. Acțiunea reunește artiști ce reprezintă etniile din Timișoara, valorificând atât folclorul, cât și forme variate de manifestare artistică.

Dacă în edițiile trecute momentele coregrafice au fost îndelung aplaudate, de această dată, având în vedere normele legale existente, programul a fost reconfigurat, punându-se accent pe momente interpretative și orchestrale.

Astfel, au fost invitați să susțină recitaluri soliști vocali, tarafuri și trupe cunoscute în rândul comunităților reprezentate. Pe lista artiștilor ce vor susține recitaluri regăsim formația – etalon a machedonilor ,,Pindu”, artiștii sârbi Pera Todorovici și Desanca Lalici si formația de tamburași, reprezentanții comunității bulgare Doriana Talpeș, Teo Catarov și Nadia Shehabi, Valentina Raicu și taraful din Pădureni (comunitatea rromă), reprezentanta slovacilor din Butin Andreea Zifceak, trupa 8Light Minutes, grupul instrumental al Ansamblului,,Bokreta” și solista Stan Lilla Aliz (comunitatea maghiară), ,,Huțulii din Banat” și ,,Zlotii Druzi”(comunitatea ucraineană)

 
Articolul precedent45 de noi cazuri de coronavirus, în județul Timiș. Din ce localități sunt cei care s-au îmbolnăvit
Articolul următorAccident în județul Timiș: Un TIR s-a ciocnit de un autoturism