La Timișoara începe Festivalul Minorităților

Festivalul Minorităților se desfășoară duminică, 23 septembrie, de la ora 13.00

Festivalul Minorităților are loc în Parcul Rozelor. El va fi deschis de o paradă. 250 de artiști vor traversa centrul Timișoarei, îmbrăcați în costume populare. După deschiderea oficială, de la ora 14.00, se pot degusta diverse produse culinare specific minorităților naționale participante.  Etniile vor oferi produse specifice: gulaş cu fasole (etnia maghiară), azimă cu miere şi vin dulce din Israel (comunitatea evreiască), pizza(comunitatea italiană), ştrudel cu dovleac, ştrudel cu vişine, dovleac copt (etnia germană), sarmale, gogoşi şi colţunaşi (comunitatea ucraineană), tochani ( etnia romă), plăcinte şi prăjituri din Banat, de pe clisura Dunării(etnia sârbă).

Programul Festivalului Minorităților mai include momente artistice susținute de formațiile etniilor. Accesul publicului este gratuit.

 Program Festivalul Minorităților

ora 13 – Parada Etniilor, pe traseul str. Mărăşeşti – Piaţa Victoriei – Primăria Timişoara – Parcul Justiţiei – Parcul Rozelor

ora 14 – Deschiderea oficială

ora 14.15 – Degustarea produselor gastronomice

ora 14.20 – Fanfara „Banater Musikanten“ din Timişoara

ora 14.30 – Formaţiile de dansuri germane Billeder Heiderose, Warjascher Spatzen, Hatzfelder Pipatsche

ora 14.55 – Ansamblul Slavjak din Timişoara

ora 15.10 – Artiştii Teatrului Maghiar din Timişoara: Molnos Andras Csaba şi Eder Eniko

ora 15.25 – Ansamblurile Eszterlanc şi Szazszorszep

ora 15.50 – Pera Todorovici şi tamburaşii

ora 16.20 – Ansamblul Mladost

ora 16.40 – Grupul vocal „Shalom”

ora 17 – Grupul Zăbava din Ştiuca

ora 17.10 – Huţulii din Banat

ora 17.30 – Formaţia folclorică Aranira din Italia

ora 18 – Dorin Covaci şi formaţia de dansuri Chevereşana

ora 18.30 – Elena Jurjescu-Todi

ora 18.50 – Vanghelie Gogu şi Andrei Păunescu

Articolul precedentSpectacol senzațional de lumină și culoare într-una dintre piețele centrale din Timișoara
Articolul următorToamna începe cu frig și ploi. Vremea în Banat.