Liderul Sindicatului “Spiru Haret”, filiala Timiș, Virgil Popescu, a declarat, pentru Radio Timișoara, că peste jumătate din angajați au semnat pentru protest. Sunt obligați să meargă la serviciu, însă vor sta în cancelarie și doar cei care nu participă la protest țin cursuri. Iar direcțiunea este cea care trebuie să se asigure că elevii sunt supravegheați, chiar dacă nu fac ore.

În județ, din cele 189 de școli și grădinițe de stat, 169 vor avea cadre didactice sau personal auxiliar în grevă, spune șeful Inspectoratului Școlar Timiș, Aura Danielescu.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentHaos în învățământ, e grevă generală – Profesorii nu intră la clasă – Ce salarii cer cadrele didactice
Articolul următorAnchetă disciplinară la Spitalul Județean Timișoara, după ce un liftier ar fi bruscat o pacientă