Președintele AUR, George Simion, i-a solicitat ministrului Muncii, Simon Bucura-Oprescu, să ofere explicații publice privind întârzierea majorării pensiilor românilor, dar și să prezinte un calendar clar pentru aplicarea indexării de 12%, promisă începând cu 1 ianuarie 2025, conform prevederilor legii pensiilor.

Într-o întrebare adresată oficial ministrului, se arată că, deși Guvernul a susținut public, chiar în campania electorală din noiembrie 2024, că valoarea punctului de referință va crește de la 81 la 91 de lei începând cu ianuarie 2025, acest lucru nu s-a materializat nici până în prezent. Mai mult, pensionarii au fost lăsați cu pensiile la nivelul lunii decembrie 2024, deși viața devine tot mai scumpă, se arată în document.

Cele trei întrebări punctuale adresate ministrului sunt următoarele:

  1. Cum explicați promisiunea eșuată despre creșterea pensiilor și de ce ați anulat indexarea
    pensiilor cu 12%, în urma căreia pensionarii au pierdut, în medie, 330 de lei?
  2. Având în vedere că datoria publică a ajuns la un nivel record, la 53,1% din PIB, în
    septembrie 2024, fiind de 916,7 miliarde lei, conform datelor Ministerului Finanțelor,
    conform Legii responsabilității fiscal-bugetare, care stipulează că, dacă aceasta a depășit
    50%, dar este sub 55%, Guvernul trebuie să prezinte public şi să aplice, în cel mai scurt
    timp, un program pentru reducerea acesteia, aveți în vedere înghețarea pensiilor și
    salariilor din sectorul bugetar din România, în cazul în care datoria publică va ajunge la
    55% din PIB?
  3. Care sunt premisele ca pensiile să fie, totuși, indexate cu 12%, așa cum prevedea legea
    în acest an? În cazul unui răspuns pozitiv, vă rog să îmi comunicați și data exactă când
    se va întâmpla acest lucru.

Întrebările fac trimitere directă la articolul 84 din Legea 360/2023, care stipulează formula de indexare a pensiilor, și solicită clarificări urgente, în numele milioanelor de pensionari afectați.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, Email: [email protected], Adresă: com. Tunari, sat Tunari, str. Geneva, nr. 20, parter, ap. 1, jud. Ilfov
CMF: 31250007, CPP A0B0C1D1E1

Articolul precedentRABLA 2025. CÂND VOR ÎNCEPE ÎNSCRIERILE PENTRU BENEFICIARI
Articolul următorDONALD TRUMP CREDE CĂ VOLODIMIR ZELENSKI ESTE PREGĂTIT SĂ RENUNȚE LA CRIMEEA