Operațiile pe inimă la copii vor fi reluate, la Timișoara, din primăvara acestui an. Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare, Constantin Luca, a declarat că, pregătirile pentru deschiderea secției de chirurgie pediatrică, sunt pe ultima sută de metri, iar următoarea țintă este realizarea transplantului cardiac.
Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara a mai precizat că, în acest an, spitalul va beneficia de investiții în aparatură, printr-un proiect european transfrontalier, de aproximativ 3 milioane de euro.