Pompierii au fost chemați să intervină în Giarmata Vii, unde o anexă a unei gospodării era în flăcări. Pericolul ca incendiul să se extindă la clădirile din jur era foarte mare.

De la anexa în flăcări s-ar fi putut oricând aprinde casa și garajul din apropiere. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un ofițer și 9 subofițeri.

Incendiul s-a manifestat cu ardere generalizată pe o suprafață de aproximativ 80 mp.

Au fost salvate două autoturisme și casa învecinată.

Anexa cuprinsă de flăcări a ars în întregime, la fel și materialele depozitate în ea.

Articolul precedentVotează ce vrei să se construiască în Timiș
Articolul următorAccident în intersecție, în zona Mehala