Etapa a 16-a a sezonului regular din Liga Națională de futsal le pune față în față pe campioana României, Informatica Timișoara, și vicecampioana United Galați.

Ambele formații vin după victorii în etapa precedentă, și fiecare a avut 4 goluri marcate. Informatica nu are probleme de lot înaintea duelului cu gălățenii, iar Daniel Rupa îi va avea la dispoziție și pe cei 4 fotbaliști care au fost în lotul echipei naționale la dubla amicală cu Franța de la jumătatea săptămânii, Lungu, Budai, Nastai și Gavrilă. Ultimul a și reușit să înscrie de două ori în poarta francezilor. De asemenea, si Andrei Grosu este apt de joc pentru această întâlnire.

Va fi un meci greu. Ne vin și cei 4 jucători de la lot, care de o săptămână sunt tot pe drumuri și au avut și meciuri. Ei sunt favoriți, dar noi vom încerca să fim cât mai buni și să facem și un joc frumos. Dacă vom reuși să și scoatem un rezultat bun, cu atât mai bine. Este greu în fața unei astfel de echipe, dar nu imposibil„, a spus înainte de meci Florin Chirițescu, manager sportiv la Informatica Timișoara.

Gălățenii vin la Timișoara în lot complet și îi au în echipa pe Mimi Stoica și Daniel Araujo, fotbaliști care în prima parte a sezonului au evoluat în tricoul Informaticii. Antrenorul Florin Ignat nu i-a convocat pentru acest meci pe Dinicuță și Boșneagă, fotbaliști care au jucat și ei în amicalele dintre România și Franța. Înaintea etapei United este a treia în clasament, cu 34 de puncte, la egalitate cu Imperial Wet Miercurea Ciuc, și la două puncte de liderul din Deva.

La ultima vizită la Timișoara, în meciul al treilea al finalei din sezonul trecut, United a fost învinsă clar, cu scorul de 5-2.

Duelul din această rundă este programat sâmbătă, de la ora 18, în sala Constantin Jude.

Articolul precedentAutoturism lovit de tren în apropiere de Timișoara
Articolul următorViitorul handbalului românesc se antrenează și la Timișoara. Centru de excelență înființat în capitala Banatului