Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au avut parte de o surpriza de proporții. Ei au descoperit la volanul unei mașini cu numere  expirate un băiat de doar 15 ani.

Polițiștii au intrat în alertă când au sesizat comportamentul suspect al unui șofer. AScesta, aflat la volanul unui BMW, a virat brusc pe o străduță lateral atunci când a văzut patrula. Polițiltii au reușit să-l oprească și așa au aflat și de ce se temea cel de la volan. Mașina avea numerele de înmatriculare expirate iar șoferul nu avea permis, având doar 15 ani.

Băiatul, de loc din Tormac, ar fi luat mașina tatălui și a pornit la o plimbare prin Timișoara.

“Cel în cauză a fost predat pentru continuarea cercetărilor polițiștilor din cadrul Biroului Rutier pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și a unui autovehicul neînmatriculat.  “ se arată într-un comunicat al Poliției locale Timișoara.

În 2018, pe lângă cele 17373 sancțiuni aplicate de polițiștii locali pe linie rutieră pentru oprire sau staționare pe locuri interzise și circulație de străzi cu acces interzis, au fost depistate și un număr de 30 de infracțiuni, cele mai multe dintre acestea fiind pentru conducerea de autovehicule cu numere expirate, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, dar și pentru conducere de autovehicule cu numere false, autovehicule furate, precum și violențe și loviri în trafic.

Articolul precedentCercetat pentru tentativă de omor după ce și-a atacat prietenul
Articolul următorAglomerație la frontiera de vest a României. Românii se întorc în străinătate după sărbători