Managerul Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, Cristian Oancea, a declarat, marţi, că unitatea sanitară a vaccinat anti-COVID 95% dintre angajaţi, având cel mai mare procent de personal vaccinat din ţară.

„Suntem unitatea sanitară cu cel mai mare număr de personal angajat vaccinat, din ţară. Peste 95% dintre angajaţii şi voluntarii spitalului au fost vaccinaţi în această primă etapă a campaniei naţionale de vaccinare. Colegii mei, din toate compartimentele şi secţiile, de la toate nivelurile, au înţeles importanţa vaccinării. De altfel, înaintea începerii campaniei am organizat o echipă formată din mai mulţi colegi infecţionişti, care au explicat tuturor ce înseamnă acest vaccin, cine se poate vaccina, ce se întâmplă dacă te vaccinezi, ce efecte secundare ar putea avea administrarea acestui vaccin. Au răspuns la toate întrebările şi astfel oamenii au înţeles de ce este bine să ne vaccinăm. Au mai rămas câţiva colegi cărora nu li s-a putut administra vaccinul, care fie au contraindicaţii de vaccinare, fie sunt în perioada de 30 de zile după o infecţie cu COVID-19”, spune dr. Cristian Oancea, într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Procesul de vaccinare a început în 27 decembrie 2020, când au fost administrate primele doze în centrul special înfiinţat în spitalul timişorean. 510 dintre cei 535 de angajaţi şi voluntari care lucrează în unitatea sanitară au primit prima doză de vaccin, în lot fiind incluşi medici, asistente medicale, infirmieri, personal auxiliar, rezidenţi şi studenţi la medicină care fac voluntariat în Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. De asemenea, vaccinul a fost administrat şi angajaţilor din secţia externă a spitalului, de la Clinica de Recuperare Cardiologică.

Începând de luni, la Centrul de Vaccinare de la de Spitalul Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara are loc administrarea primei doze de vaccin cadrelor medicale de la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBC) Timişoara, până acum fiind vaccinaţi peste 230 de angajaţi ai IBC. 

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentDominic Fritz: Timişoara trebuie să aibă o relaţie bună cu guvernanţii de la Bucureşti, pentru proiectele strategice locale
Articolul următorKlaus Iohannis: ”Vaccinarea în masă reprezintă singura soluție pentru a ne întoarce cât mai rapid la normalitate. Virusul se răspândește în continuare”