Fostul şef al Secţiei medicină internă a Spitalului Militar Timişoara, Eugen Poşiar, acuzat de luare de mită de procurorii DNA Timişoara, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. El trebuie să presteze 100 de zile de muncă neremunerată, în folosul comunităţii, la SC Pieţe SA sau la SC Horticultura SA.

Totodată, medical a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, comisă în perioadele 26.09.2018-10.10.2018 şi 11.10.2018-15.10.2018.

Tribunalul Timiş i-a mai aplicat inculpatului pedeapsa complementară, şi anume, interzicerea exercitării unor drepturi civice pe o perioadă de trei ani de la rămânerea definitivă a sentinţei şi obligaţia de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune sau organizate de acesta în colaborare cu instituţii comunitare.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea sumei de 2.200 lei primită de la investigatori, a sumei de 428.000 lei, reprezentând venituri dobândite în perioada 2012-2018 şi a sumei de 743.255 lei, reprezentând sume ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare, precum şi a două monede de metal preţios, în valoare de 5.200 lei, ridicate la percheziţia domiciliară.

Articolul precedentSecretarul Primăriei din Gătaia, reținut pentru 24 de ore. Ar fi luat mită
Articolul următorPolițistul care s-a împușcat la Caracal plecase nu demult de la Timișoara