Timișoara intră în acest final de săptămână în rândul orașelor din țară care au un festival medieval.

Festivalului Medieval al Castelului Huniade va dura trei zile, iar în Parcul Castelului timișorenii vor putea vedea meșteri care vor deschide ateliere de ceramica, croitorie medievală sau de întreținere a armelor și armurilor.
De asemenea, la Timișoara vor ajunge ordine cavalerești din trei țări, care își vor arăta priceperea într-ale armelor.

Punctul culminant al programului va avea loc sâmbătă seara, când va fi recreată bătălia de la Vadul Nisipurilor, o luptă care a avut loc cu mai bine de 1000 de ani în urmă, și în care ducele Glad, care avea o armată formată din români, bulgari și pecenegi, a fost învins de trupele maghiare. Dacă despre faptul că această bătălie a avut loc, istoricii nu se pot pune de acord în legătură cu locul în care aceasta s-a desfășurat. Unii susțin că lupta s-a dat undeva lângă Foeni, iar alții că aceasta ar fi avut loc lângă Lugoj.

Cert este că timișorenii vor putea vedea reconstituirea luptei. Iată și programul complet al evenimentului.

Vineri
21:30 – Parada cu făclii – deschiderea festivalului pe următorul traseu: Parcul Castelului – str. Alba Iulia – Piața Libertății – str. Alecsandri – Piața Unirii – Piața Țarcului – str. Savoya – Piața Libertății.

Sâmbătă
10:00 – Trezirea la viață a taberelor medievale, prin:
• deschiderea atelierelor de ceramică, curelărie, pictură, fierărie și întreținere de arme și armuri;
• meșteșugul textilelor, croitorie, broderie, imprimare de țesături;
• scriptorium: prelucrare de pergament și hârtie, caligrafie;
• jocuri de societate medievale;
• tir cu arcul.
12:00 – Animație Peregrinii
12:30 – Prezentare Hrafnabroethr
13:00 – Aromele Evului Mediu: deschiderea concursului internațional de bucătărie istorică
13:30 – Prezentare Hrafnabroethr și Borivoj (SK)
14:00 – Competiția de luptă pe puncte
15:00 – Animație Peregrinii
15:30 – Cercul Vânătoresc Sfântul Hubert – Introducere în lumea vânătorii medievale 16:15 – Prezentare Hrafnabroethr
16:45 – Competiția internațională de luptă pe pod (Bridge Fight 5 vs 5)
18:00 – Aromele Evului Mediu: Ospățul lui Ahtum – prezentarea bucatelor în cadrul reconstituirii unui banchet medieval, jurizarea concurenților, muzică medievală cu Peregrinii, dans.
19:00 – Reconstituire istorică: Bătălia de la Vadul Nisipurilor
20:30 – PASTICHE – SUFLETUL CODRULUI Un spectacol inspirat din vechile basme și datini, prezentat de o trupă ce-și croiește drumul artistic prin compoziții muzicale proprii cu aer de legendă și ritmuri energice.
21:15 – IRDORATH LIVE Cultura Europei vechi, păstrată în muzică și incantații, este punctul de plecare al concertului exploziv al trupei IRDORATH, o avalanșă fantasy-folk cu accente medievale și gotice.
22:00 – PEREGRINII & DEEP6 – VOLUNDR, LEGENDA FĂURARULUI Una din cele mai vechi povești păstrate în mitologia Bătrânului Continent, cea a fierarului legendar din vremea valkyriilor, este istorisită de muzicienii de la Peregrinii și actorii teatrului pirotehnic Deep6 Project într-un spectacol vizionar de muzică și foc – un poem despre furie și trădare, cruzime și curaj, o saga veche din evul întunecat, luminată de flăcări și îmbrăcată în vechi cântece .

DUMINICĂ
10:00 – Trezirea la viață a taberelor medievale, prin:
• deschiderea atelierelor de ceramică, curelărie, pictură, fierărie și întreținere de arme și armuri;
• meșteșugul textilelor croitorie, broderie, imprimare de țesături;
• scriptorium: prelucrare de pergament și hârtie, caligrafie;
• jocuri de societate medievale;
• tir cu arcul.
11:00 – Animație Peregrinii
11:30 – Arena Arcașilor (Concurs de tir cu arcul și ArcheryTag)
12:30 – Infanteria Evului Mediu: formații și tehnici de luptă (prezentare Compania Dragonului, Compania Ursului Brun, Deus Vult, Beli Orlovi, ȘoimanArt)
13:30 – Animație Peregrinii
14:00 – Jocuri Războinice (Banca, Lupta Oarbă, Cercul Onoarei, Cercul Trădării, Cercul Apocalipsei)
15:30 – Gala HMB : Halebarde, Spadă Lungă, Spadă și Scut
17:00 – Reconstituire istorică: Cruciada Târzie, Buhurt All vs All

sursa foto: ebihoreanul.ro

Articolul precedentȘoferii îndemnați să evite zona centrală, la Timișoara. Restricții de circulație pe patru străzi intens circulate. Foto
Articolul următorTrotinetele electrice din Timișoara și-au făcut datoria