Teatrul Național din Timișoara vă invită duminică, 5 iunie 2022, ora 11:00, în Sala 2 a Teatrului Național la un dialog public privind capacitatea societății de a răspunde necesităților copiilor cu nevoi speciale și de a-și asuma responsabilități civice și sociale pentru viitorul lor. Acest dialog public închide Atelierul  Viitorul copiilor / Future of the children, proiect cuprins în traseul Vocile orașului, parte din programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. 

Teatrul Național a deschis proiectul Vocile orașului în urmă cu trei ani, pentru a atrage atenția asupra incluziunii unor grupuri vulnerabile ale societății. În ediția 2022 – 2023 a proiectului, Teatrul Național lansează tema Viitorul copiilor, în cadrul căreia propune o atitudine pozitivă a societății față de copiii cu handicap grav. 

Astfel, în perioada 30 mai – 5 iunie 2022, un grup de copii selectați de la „Centrul de zi pentru copii cu dizabilități Podul lung”, partener în această etapă a proiectului, și un grup de actori ai Teatrului Național vor căuta împreună căi de comunicare în cadrul atelierului organizat de Teatru, în coordonarea cunoscutului coregraf Florin Fieroiu și în prezența autoarei Mihaela Michailov și a regizorului austriac Simon Dworaczek, reprezentant al Schauspielhaus din Salzburg, partener al proiectului. 

Menționăm că o a doua etapă a proiectului vizează montarea, în anul 2023, a unui spectacol, cu actori profesioniști, plecând de la piesa de teatru scrisă în urma experiențelor colectate de dramaturgul Mihaela Michailov, o coproducție între Teatrul Național Timișoara și Schauspielhaus Salzburg. 

Vă invităm să participați la discuțiile care urmează după atelier, dialog în care sunt implicați și reprezentanți ai autorităților, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și de ocrotire a persoanelor cu nevoi speciale etc. Dialogul va fi moderat de Ada Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara și de Eszteró Emese, directoarea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.

Intrarea la eveniment se face în baza confirmării. Vă rugăm să transmiteți pe e-mailul [email protected] numărul de locuri pe care doriți să îl rezervăm.

Acest eveniment reprezintă o bună oportunitate de a fi solidari cu un segment greu încercat al comunității și de a încerca să găsim împreună formule de a conștientiza nevoile unora dintre concetățenii noștri și de a deschide canale de comunicare directă între cei care pot aduce puțină speranță și ajutor lor și familiilor lor. 

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentAmenzi de peste 300.000 de lei aplicate de Garda Forestieră Timișoara în vestul țării
Articolul următorCum ți se fură contul de Facebook prin intermediul prietenilor din listă. Fenomenul care a luat amploare în România