Dupa o prima încercare soldata cu un eșec la finalul lunii trecute, Primaria relanseaza licitația pentru reabilitarea Fântânii cu Pești din Piața Victoriei.

Municipalitatea scoate la licitație a doua oara serviciile de „proiectare și execuție lucrari de reabilitare aferente obiectivului de investiții „Fântana Ornamentala cu Pești”.

Documentația a fost urcata vineri dimineața în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, iar firmele care își doresc sa reabiliteze obiectivul pot depune ofertele pâna în data de 18 aprilie, la orele 15.

La fântâna se impun lucrari de reabilitare din cauza degradării avansate a bazinului, a căminului tehnic și instalațiilor hidraulice exterioare, generate de perioada îndelungata de exploatare. Lucrarile propuse au ca scop reabilitarea construcției din punct de vedere structural, al finisajelor, instalațiilor electrice, hidraulice și a racordurilor, cu pastrarea arhitecturii și dimensiunilor geometrice.

Pe lânga aceste lucrari se are în vedere și realizarea unui nou concept al jocurilor de apa și lumina.

Documentația pentru avizarea lucrarilor de intervenție și indicatorii tehnico-economici a fost aprobata înca din luna aprilie a anului trecut de catre consilierii locali, iar operațiunea de reabilitare a fost estimata la 541.586 lei, fara TVA. Banii pentru reabilitare vor veni din bugetul local.

Fantana cu pești este un simbol al Timișoarei și a fost construita în 1957, însa sub forma unei stele cu cinci colțuri.

Articolul precedentA căzut cerul pe un bărbat din Timișoara. Fetița lui de 8 ani, într-o situație de coșmar
Articolul următorLecție de rugby predată de campioana României în fața studenților din Cluj. Timișoara egalează la puncte liderul CSM