Pompierii de la ISU Timiș au  fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu în localitatea Periam. În acest caz exista pericol de explozie. La locul intervenției s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și 9 pompieri din cadrul Stației de Pompieri Sânnicolau Mare, dar și  de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Periam.

Incendiul a cuprins o bucătărie, pe o suprafață de aproximativ 10 mp. Pompierii voluntari au reușit să extragă o butelie din locuință până la sosirea echipajelor de intervenție, înlăturând pericolul de explozie. De asemenea, pompierii au intervenit rapid pentru localizarea incendiului, astfel fiind salvate celelalte încăperi ale casei.

În urma incendiului, doi bărbați, proprietarii imobilului,  au suferit arsuri ușoare la membrele superioare, primind îngrijiri medicale la fața locului, însă refuzând transportul la spital.

Articolul precedentKlaus Iohannis: Starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile. Păstrăm aceleași restricții
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 24. Nu avem nevoie de distanțare, avem marginalizare