232 de proiecte au trecut de filtrul comisiei de selecție și evaluare a programului Tim Cultura pentru a primi finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean în 2021. Acestea au fost selectate dintr-un număr total de 310 proiecte depuse. Următoarele trei zile sunt alocate eventualelor contestații, urmând ca lista finală să intre apoi la vot în plenul CJ Timiș.

Comisia de selecție și evaluare a verificat dacă au fost respectate prevederile legale privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, precum și prevederile Ghidului de eligibilitate aprobat prin hotărâre a Consiliului Județean.

Evaluarea s-a făcut pe baze competitive, concurențiale, având în vedere îndeplinirea următoarelor condiții:

– gradul de oportunitate al proiectului privind dezvoltarea unei vieți cultural – educative diversificate la nivelul județului Timiș;

– calitatea artistică și originalitatea proiectului;

– capacitatea financiară și operațională – solicitantul are experiență în management de proiect și capacitate de implementare;

– metodologie – cât de coerent este proiectul, planificarea activităților este clară și realizabilă;

– gradul de impact al proiectului;

– proiect derulat în mediul rural;

– gradul de cofinanțare al proiectului;

– continuitatea acțiunii – câte ediții anterioare are proiectul.

În situația în care un solicitant nu a efectuat cel puțin una dintre acțiunile pentru care a solicitat finanțare, se va exclude de la finanțare în cursul anului următor. Pentru a fi selectată în vederea finanțării, o propunere a trebuit să întrunească un punctaj total de minim 60 de puncte. Au fost finanțate ofertele culturale care întrunesc punctajul minim, alocarea sumelor făcându-se în limita bugetului disponibil la momentul aprobării.

Suma alocată pentru Programul „Tim Cultura” este de 4.240 mii lei și 200 mii lei fondul pentru tineret, rezultând un total de 4.440 mii lei.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentA fost constituită Alianța Vestului pentru Sănătate Publică
Articolul următorModificări în circulația din zona nodului rutier de la Margina