În zona de vest a țării, 323 de medici de familie participă, începând de astăzi, la campania de vaccinare împotriva infecției cu SARS-CoV-2.

Cei mai mulți medici angrenați în acest proces, respectiv 113, sunt din județul Timiș unde a început în urmă cu câteva săptămâni și un proiect pilot de imunizare cu ser de la AstraZeneca. În județul Arad sunt implicați în procesul de vaccinare anti-COVID 96 de medici, în Bihor vor fi 66 de medici de familie, în județul Hunedoara – 39, iar în Caraș-Severin doar 9 medici de familie.

În premieră se va folosi serul produs de compania Johnson&Johnson, care nu necesită rapel, iar dozele vor ajunge și în mediul rural.

La nivel național, odată cu lansarea acestei campanii, se deschid alte 3.035 de fluxuri de vaccinare anti-covid.

România a depăşit ieri 2 milioane de persoane cu schema completă de vaccinare împotriva infecției cu SARS-CoV-2.

Articolul precedentPrognoza meteo, actualizată: FENOMENE NEOBIȘNUITE, după temperaturile de vară
Articolul următorLa Timișoara a început maratonul vaccinării de la Stadionul CFR