Primăria Municipiului Timişoara a transmis, în această săptămână, 329 de somaţii către proprietarii de terenuri private care se află pe raza municipiului şi care erau infestate cu ambrozie, au informat, joi, reprezentanţii municipalităţii.

Doar un număr de 19 destinatari ai somaţiilor transmise au răspuns că au cosit deja terenurile şi au transmis declaraţii pe propria răspundere şi fotografii, în acest sens.

Terenurile infestate cu ambrozia au fost identificate de Biroul Avize şi Control Mediu împreună cu Poliţia Locală, a anunţat, joi, Biroul de presă al Primăriei Municipiului Timişoara.

Persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. În cazul neaplicării de măsuri de combatere a buruienii, celor somaţi li se vor emite avertismente (1 – 15 iulie), iar ulterior (16 iulie – 31 octombrie) se vor aplica sancţiuni cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei persoanelor fizice, şi amenzi de la 10.000 lei la 20.000 lei persoanelor juridice.

Pentru ca lucrările de combatere să fie cât mai eficiente, cositul mecanic sau manual trebuie efectuat cât mai aproape de suprafaţa solului, în vederea distrugerii tuturor ramificaţiilor care pornesc din tulpina principală. În caz contrar, se distruge doar tulpina principală, iar restul ramificaţiilor se dezvoltă, înfloresc şi produc în continuare polen. Se recomandă cositul repetat de două-trei ori pe an. Lucrările de combatere se repetă în fiecare an până la eradicarea buruienii.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentIncendiu imens în județele Arad și Timiș. Ard lanuri intregi. Video
Articolul următorBilanțul unui incendiu de proporții: 200 de hectare de culturi de grâu și rapiță, distruse. Video