Timișorenii care au abandonat gunoaie la colț de stradă sau în fața unor imobile au fost amendati drastic de politistii locali.

Politia Locala a inceput de aproape doua saptamani o campanie de gasire si sanctionare a tuturor celor care arunca gunoiul pe unde ii taie capul. În ultimele 10 zile agenții au dat nu mai puțin de 48 de amenzi, in care au strâns 15.000 de lei.

Polițiștii au transmis și 126 de notificări către proprietari și asociații de locatari prin care aceștia sunt informați cu privire la legislația care trebuie respectată în privința protecției mediului și cu privire la sancțiunile pe care le riscă în cazul nerespectării actelor normative.

Pe lângă toate acestea, polițiștii locali au mai descoperit și alte locații în care au fost abandonate deșeuri, fie în timpul patrulărilor, fie în urma sesizărilor făcute de timișoreni. Agenții Poliției Locale au transmis Biroului Salubrizare din cadrul Primăriei Timișoara locurile în care au fost descoperite deșeurile în vederea luării măsurilor de igienizare.

Timișorenii au la dispoziție două numere de telefon, 0256.968 sau 0256.246.112, la care îi pot anunța pe polițiști dacă văd oameni care abandonează gunoaie pe domeniul public.

Articolul precedentRestricții de circulație pe mai multe drumuri importante
Articolul următorȘcoala cu porțile închise, pe cale de a fi transformată în complex multifuncțional