PNL Timişoara a solicitat administraţiei USR, din nou, angajarea într-un proiect comun în administraţia locală pentru stabilizarea situaţiei Colterm în folosul zecilor de mii de abonaţi din municipiu şi acuză echipa USR că ”modul de administrare a fost total defectuos şi în defavoarea cetăţenilor”.

Liberalii spun, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES, că deşi de aproape un an şi jumătate Colterm are o echipă care răspunde de bunul mers al acestei societăţi, aceasta nu a venit cu un plan de redresare a companiei, cu o proiecţie pentru viitorul apropiat, pentru ca timişorenii să aibă garantată apa caldă şi căldura în apartamente, spitale, şcoli.

Liberalii timişoreni afirmă că echipa condusă de viceprimarul Ruben Laţcău nu a acceptat niciun dialog pentru rezolvarea problemei Colterm, ci „a numit în iarna anului trecut la conducerea Colterm un director cu probleme penale, care în loc să vină cu un plan de restructurare a societăţii, a învestit 20.000 euro într-o maşină nouă, pentru confortul personal. Abia după ce a fost descoperit ca fiind cu probleme penale, deşi Ruben Laţcău ştia de această pată din CV, directorul a fost demis”.

PNL Timişoara susţine că a atras atenţia de fiecare dată când au fost luate măsuri eronate, care creează grave probleme legate de asigurarea căldurii în oraş, dar administraţia USR nu a reacţionat, iar „printr-un management incompetent s-a ajuns ca societatea, implicit Primăria Timişoara, să fie sancţionată cu o amendă record de 21.000.000 de euro”, care încă nu a fost achitată, ci a fost atacată în instanţă, unde primăria a pierdut.

PNL Timişoara mai punctează că reprezentanţii săi în Consiliul Local au propus echipei Laţcău să se facă racordarea la conducta Transgaz, de unde s-ar fi beneficiat de gaz mai ieftin cu aproape 30%, dar propunerea a fost refuzată din start, „mergând în continuare pe achiziţionarea de gaz scump de la EOn”.

De asemenea, liberalii punctează că pregătirea insolvenţei Colterm de către primărie „s-a făcut prost, fără a se discuta cu nimeni”, totul făcându-se în grabă, „ceea ce a determinat sistarea gazului de către EOn şi rămânerea oraşului fără agent termic pentru mai bine de 10 zile în perioada octombrie – noiembrie 2021. S-a intrat în insolvenţă fără a se face un stoc de cărbune necesar asigurării căldurii, iar odată cu intrarea în insolvenţă, achiziţionarea cărbunelui s-a făcut mult mai greu, trăind practic de pe o zi pe alta”. Situaţia a fost salvată atunci de Guvernul Cîţu, care a alocat 54.000.000 de lei cu care s-a asigurat căldura până în ianuarie.

„În tot acest haos, aleşii USR au venit cu propunerea de triplare a gigacaloriei, au revenit ulterior şi s-au rezumat doar la dublarea gigacaloriei, susţinând că s-a scumpit enorm gazul, fără a spune adevărul: Timişoara foloseşte 70% cărbune, al cărui preţ nu a crescut la o valoare încât să justifice triplarea preţului consumatorului. PNL Timişoara a propus ca aceste costuri să fie crescute etapizat, pentru a putea fi achitate de către timişoreni. Soluţia jecmănirii buzunarului timişoreanului nu este soluţia salvatoare. Pe rând, au fost majorate impozitele, energia electrică şi termică”, subliniază liberalii timişoreni.

Ei reiterează faptul că parlamentarii PNL şi conducerea PNL Timişoara înţeleg „disperarea administraţiei USR”, dar mai ales, suferinţa şi frustrarea oamenilor de rând” şi vor face toate demersurile la Guvern pentru a susţine refinanţarea sistemului centralizat de încălzire din Timişoara, deşi „nu aceasta este soluţia pe termen lung pentru problema Colterm”.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentBilanț coronavirus: 16.610 cazuri de infectare și 58 de decese în ultimele 24 de ore
Articolul următorAgresorii elevului înjunghiat au fost duşi la audieri