O femeie a pretins că este inspector OPC şi a cerut produse cosmetice de la un magazin în schimbul unei aşa-zise scutiri de amendă.
Fapta s-a întâmplat în perioada sărbătorilor, la un magazin din Iulius Mall Timişoara, iar acum cazul a intrat în atenţia poliţiştilor şi a inspectorilor Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Timiş.
Femeia a fost surprinsă şi de camerele de supraveghere însă nu a fost încă identificată, spune directorul OPC, Sorin Susanu.
Sorin Susanu mai precizează că agenţii economici pot consulta site-ul ANPC-ului pentru a afla detalii despre inspectorii angajaţi ai structurii.
Mai mult, el mai atrage atenţia că agenţii merg în teren, de obicei, în echipe de cel puţin două persoane şi, în niciun caz, nu pretind plata amenzilor la faţa locului. Cei care au suspiciuni sau sunt vizitaţi de persoane suspecte, sunt rugaţi să sune la numărul unic de urgenţă 112.