Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești este organizat de Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara, alături de UNITER. Aflat la cea de-a XXIV-a ediție a sa, FEST-FDR își consolidează poziția de cel mai important festival dedicat dramaturgiei și teatrului românesc în context european.

Două dintre spectacolele reper din cadrul festivalului sunt „Pescărușul” lui Cehov, în lectura lui Andrei Șerban, și „Pansion Eden”, al unui alt regizor celebru, Árpád Schilling.

Festivalul se va deschide duminică, 3 noiembrie, la ora 18, în Sala Mare a TNT, cu „Pansion Eden”, în regia lui Arpad Schilling (ZKM Teatr, Croația / FEST) și va continua în aceeași seară, ora 20, în Sala 2, cu premiera „Sunt o babă comunistă” după Dan Lungu, în regia Antonellei Cornici, o producție a Teatrului Național Timișoara.

Articolul precedentMinistrul Sănătății în vizită și la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara
Articolul următorUn profesor a fost bătut în curtea școlii de un elev