Prima tranşă de vaccinuri împotriva COVID-19 alocată României va sosi vineri în Vama Nădlac, a declarat joi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

„Vom comunica public care sunt paşii pe care îi vom urma, atât la Nădlac, mâine, cât şi poimâine, în Bucureşti. Vă vom anunţa din timp exact care este calendarul. În declaraţia de azi, domnul preşedinte Klaus Iohannis a lămurit acest aspect”, a spus Bode, la predarea mandatului către ministrul Transporturilor şi cel al Digitalizării, citat de Agerpres.

Întrebat dacă se va vaccina, ministrul a răspuns că o va face, cu siguranţă. Acelaşi răspuns afirmativ a fost dat şi de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, şi de cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Cristian Teleman.

Joi, președintele Klaus Iohannis a precizat că vaccinarea va începe mai degrabă simbolic, pe 27 decembrie, dar în zilele următoare vor sosi următoarele tranşe de vaccin şi aşa se va continua, „până când toată populaţia beneficiază de vaccin”, a spus şeful statului. 

Sursa: realitatea.net

Articolul precedentMESAJE DE CRĂCIUN 2020. Cele mai frumoase mesaje de Crăciun
Articolul următorProspectul în limba română al vaccinului anti-COVID. Cum se administrează, contraindicații și efecte adverse