Exasperat de numeroasele critici aduse felului în care a gestionat problema salubrizării orașului, Nicolae Robu aruncă în luptă arma preferată: rețelele de socializare.

Contractul pe care Primăria Timișoara îl avea cu compania de salubrizare care asigura inclusiv curățenia stradala a încetat încă din vară. Pentru că licitația pentru un nou contract a eșuat, curățenia stradala a fost realizată, încă trei luni, de aceeași firmă.

Acum însă, de curățenia de pe străzile Timișoarei se ocupa societatea de horticultură, soluție de avarie găsită de primarul Nicolae Robu. Pentru că rezultatele sunt dezastruoase și tot mai mulți timișoreni îi reproșează primarului starea în care a ajuns orașul din punct de vedere al curățeniei, Nicolae Robu a creat o pagină de Facebook.

Mai precis, pe Sesizari insalubritate, edilul ii invita pe oameni sa anunte unde sunt deseuri pe strazile din cartierele lor. Sa faca o poza si sa indice adresa. In acest fel, primaria va intocmi o lista completa cu rampele clandestine pe care o va inainta ADID, caruia ii va cere sa le indeparteze.

Articolul precedentIncendiu într-o localitate din Timișoara. Mai multe mașini s-au făcut scrum
Articolul următorRevelion în centrul Timișoarei. Concerte și foc de artificii