Medicul Octavian Mazilu, fost director al Spitalului Municipal Timisoara, actual sef de Sectie Chirurgie Generala Oncologică din Timișoara a fost monitorizat timp de două luni de cei de la DGA.

Conform unor surse, acesta ar fi primit sume cuprinse  între 100 si 2.000 de lei, incasate in cabinetul sau în spital. Ultima spaga, cea surprinsă în flagrant, a fost de 300 de lei.

„În fapt, s-a reţinut că în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, în calitate de medic primar chirurg la o unitate spitalicească din Timișoara, inculpatul ar fi primit, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de la mai mulți pacienți sau aparținători ai acestora, diferite sume de bani (lei sau euro) cuprinse între 100 și 2.000 lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit. În data de 31.05.2022, în jurul orei 11.50, inculpatul a fost depistat în flagrant după ce, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi primit cu titlu de mită suma de 300 lei de la o pacientă internată în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale.

Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș„ transmit reprezentantii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentCulisele Statului Paralel – Dezvăluiri incendiare despre baronul Hubert Thuma! Interlopii și politicienii care au pus stăpânire pe Capitală
Articolul următorLegile Puterii: „Micul Putin” Viktor Orban, victorie cinică în UE pusă pe tavă criminalilor de la Kremlin